Pizza la metru și burger-ul meloman, sau cum să faci artă culinară promovând produsele locale
Articole Pizzeria Etna20 octombrie 2018

Pizza la metru și burger-ul meloman, sau cum să faci artă culinară promovând produsele locale

Pe Mircea l-am cunoscut în urmă cu mai mulți ani, atunci când — intrigat fiind de denumire — am decis să comand o pizza „la metru", preparat pe care doar pizzeria Etna din Deva îl vindea. Mi-a plăcut mult ideea acelei pizza gigantice, dar mi-a plăcut și mai mult produsul! Iar ceea ce îl făcea unic nu era neapărat forma ci, mai degrabă, gustul fantastic și, mai ales, sosul incredibil pe care cei de la Etna îl adăugau fiecărei comenzi.

Pribeag prin lume, dar mereu cu gândul acasă

Viața l-a dus pe Mircea dintr-un birou anost, unde făcea o muncă plictisitoare, tocmai în Germania, unde în anul 2005 a ajuns să muncească la un restaurant cu specific italian. „Patronul era un bătrân sicilian «pur sânge», cu o experiență de vreo 45 de ani în domeniu. De la el am furat meseria, pentru că eu nu știam nici să vorbesc, apăi să mai fac și pizza! Mi-a dat o tavă, mi-a pus aluatul în ea, mi-a pus mâinile peste aluat și mi-a spus: hai să facem. În ziua aia am făcut 75 de pizza; aveam degetele umflate. A fost prima mea experiență și atunci a început toată nebunia, nu neapărat numai cu pizza, ci cu tot ce înseamnă mâncare italiană", își amintește nostalgic Mircea Toderaș.

A muncit trei ani acolo, dar la un moment dat a simțit că îi ajunge. Și-a spus că e sătul de pribegie, de străinătate și a decis că vrea să revină în țară pentru a demara o afacere — o pizzerie în care să prepare cea mai bună pizza din oraș, aducând un model de business inedit și punând în practică idei originale.

Evident, atunci când te gândești la pizza, ai în minte și un loc fizic, o pizzerie unde să stai și să o savurezi. În cazul lui Mircea, nu există așa ceva! Pizza Etna este servită clienților exclusiv prin catering, cu ajutorul unui serviciu de livrări foarte bine pus la punct. Mircea Toderaș susține că acest model de business îi permite să se concentreze mai mult pe calitatea produsului, ținând astfel și costurile sub control.

Multiplu premiat la Campionatul Internațional de Pizza

Chef Mircea Toderaș

Spuneam că, deși este un om modest, Mircea are multe lucruri cu care se poate lăuda. În primul rând trebuie amintit că este multiplu premiat la diferite concursuri naționale și internaționale, culminând însă cu diplomele obținute în acest an la Campionatul Internațional de Pizza de la București. Deși s-a aflat la prima participare la această importantă competiție, Mircea Toderaș a reușit să se evidențieze între cei peste 90 de concurenți din 12 țări.

A fost singurul bucătar din vestul țării care a participat la concurs și a reușit să impresioneze exigentul juriu cu cele trei feluri de pizza gătite. Prima a fost o pizza gătită folosind aur alimentar pe un blat negru, din cărbune vegetal. Cea de-a doua a fost una clasică cu salam și mozzarela, iar cea de-a treia, la categoria alternativă, a fost gătită cu migdale, banane confiate, căpșuni, flori comestibile și Sambuca. Pentru aceasta din urmă a fost recompensat cu medalia de argint.

Burger-ul meloman cu chiflă artizanală

Mereu „pe val", mereu atent la ceea ce consumatorii cer și la noile tendințe în arta culinară, Mircea Toderaș a decis la începutul acestui an că este vremea să se extindă. Este vorba despre tendința încurajată de fenomenul „street-food" — un hamburger de calitate, un fel de fast-food sănătos. Inovator, așa cum a fost mereu, Chef Mircea Toderaș a adus recent în meniul Etna burgeri care sunt făcuți nu doar cu cea mai bună carne de vită Black Angus, dar au ceva ce nimeni altcineva nu oferă: o chiflă artizanală, coaptă chiar de el după o rețetă proprie, folosind doar ingrediente locale.

Dincolo de ceea ce conțin burgerii, atrăgător este și modul în care Mircea a denumit fiecare produs din meniu. Astfel că avem Blue Jazz Burger, Bass Burger sau chiar JazzBurger. Burgerul meloman este în fapt o invitație spirituală către lumea jazz-ului. Aretha Franklin este omagiată de către Chef Mircea prin numele pe care l-a dat unuia dintre produsele din meniu: Franklin Burger.

Chef Mircea a avut de-a lungul anilor colaborări cu mulți bucătari renumiți, printre care Chef Cosmin Toma, bucătarul Cetății de la Alba-Iulia, sau Cristian Voicu, câștigătorul sezonului al doilea al show-ului „Chefi la cuțite". Ceea ce își dorește pentru viitor este să aibă succes cu un proiect foarte drag lui: un festival de „street-food" la Deva.

Sursa: stiridinvest.ro